Actualitatea ambasadei

Alegeri prezidențiale 2019

Cu ocazia alegerilor pentru Președintele României din luna noiembrie a acestui an, Ambasada României la Oslo va organiza 10 Secții de votare în Norvegia, după cum urmează:

Secţia de votare nr. 486 (Oslo 1)

Locația: Ambasada României la Oslo

Adresa: Oscars gate 51, 0258 Oslo

Secţia de votare nr. 487 (Oslo 2)

Locația: Ambasada României la Oslo

Adresa: Oscars gate 51, 0258 Oslo

Secţia de votare nr. 488 (Oslo 3)

Locația: Maria Bebudelses Gresk Orthodoks Kirke (Biserica Ortodoxă Greacă Buna Vestire)

Adresa: Thor Olsens gate 9, 0177 Oslo

Secţia de votare nr. 489 (Oppåkermoen)

Locația: Nes Næringspark (Parcul industrial Nes - Clubul cultural)

Adresa: Skolealleen 2, 2166 Oppåkermoen, Akershus

Secția de votare nr. 490 (Kristiansand)

Locația: Gislestua (Centrul comunitar al Asociatiei de Locatari Gislemyrveien 2-4)

Adresa: Gislemyrveien 2-4, 4621 Kristiansand, Vest-Agder

Secția de votare nr. 491 (Stavanger)

Locația: Stavanger Røde Kors (Crucea Roșie Stavanger)

Adresa: Thiisabakken 3, 4010 Stavanger, Rogaland

Secția de votare nr. 492 (Bergen)

Locația: Haukås Musikkhus (Casa Muzicii Haukås)

Adresa: Steinestøvegen 306, 5111 Breistein/Bergen, Hordaland

Secția de votare nr. 493 (Vatne)

Locația: Eidet Kulturhall-Bygdestova hall (Casa de Cultură Eidet)

Adresa: Vatnevegen 39, 6265 Vatne, Møre og Romsdal

Secția de votare nr. 494 (Trondheim)

Locația: Mangfoldshuset Trondheim (Casa Diversității din Trondheim - etaj 3)

Adresa: Olav Tryggvasons Gate 40, 7011 Trondheim, Trøndelag

Secția de votare nr. 495 (Tromsø)

Locația: Clarion Hotel The Edge (Hotel Clarion The Edge)

Adresa: Kaigata 6, 9008 Tromsø, Troms

 

Harta interactivă a Secțiilor de votare în străinătate este disponibilă pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe,

la link: http://www.mae.ro/maps/4083.

 

Cetățenii români care în zilele votului, 8 - 10 noiembrie 2019 (turul 1) și 22 - 24 noiembrie 2019 (tur 2), se află în Norvegia vor putea vota la oricare dintre aceste 10 Secții de votare, după următorul program:

vineri - 8 și 22 noiembrie 2019, în intervalul orar 12:00 - 21:00 (ora locală Norvegia);

sâmbătă - 9 și 23 noiembrie 2019, în intervalul orar 7:00 - 21:00 (ora locală Norvegia);

duminică - 10 și 24 noiembrie 2019, în intervalul orar 7:00 - 21:00 (ora locală Norvegia).

Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul Secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului Secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot. Doi membri desemnaţi de biroul electoral al Secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21.00 dacă în afara sediului Secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot. Alegătorii aflaţi în situaţiile de mai sus pot vota până cel mult la ora 23.59.

 

Recomandăm tuturor alegătorilor români din Norvegia care sunt interesați să participe la acest proces electoral să planifice prezența la Secția de votare începând din prima zi și de la primele ore ale programului de funcționare al Secțiilor de votare pentru asigurarea unui flux de votare normal și evitarea aglomerației în localurile Secțiilor de votare, dar și în vecinătatea acestora.

 

Reamintim faptul că, pentru a își exercita dreptul la vot, cetățenii români trebuie să dețină un act de identitate românesc valabil la data exprimării opțiunii de vot. Actele de identitate în baza cărora se poate exercita dreptul de vot la acest scrutin electoral sunt: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar, iar, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

ATENȚIE - a fost eliminat titlul de călătorie din categoria actelor de identitate pe baza cărora se poate vota la alegerile prezidențiale 2019!

 

Pentru informaţii cuprinzătoare cu privire la votul în străinătate la Alegerile pentru Președintele României care vor avea loc în luna noiembrie 2019vă rugăm să accesaţi următorul LINK.

 

Anunț important privind programul Secției consulare a ambasadei

05.11.2019

Vă informăm că, în contextul Alegerilor Prezidenţiale care vor avea loc în noiembrie 2019, întrucât în sediul oficiului…

Alegeri prezidențiale 2019 - Tur 2

13.11.2019

Ambasada României la Oslo reamintește că al doilea tur al alegerilor pentru Președintele României se va desfășura în …

Alegeri prezidențiale 2019 – Tur 1

06.11.2019

Ambasada României la Oslo reamintește că primul tur al alegerilor pentru Președintele României se va desfășura în…

Alegeri prezidentiale 2019 - videoclipuri de informare

29.10.2019

Ambasada României la Oslo aduce la cunoștintă că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a realizat, în parteneriat…