România

Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu ocazia Zilei Imnului Național al României

Astăzi, 29 iulie, celebrăm Imnul Național, unul dintre simbolurile fundamentale ale statalității, independenței, suveranității și unității naționale, alături de Drapel, Stema de stat și Sigiliu.

Zilele Revoluției de la 1848 au consfințit intonarea pentru prima dată, pe linia melodică a compozitorului Anton Pann, a versurilor poemului patriotic compus de Andrei Mureșanu.

Cântecul a avut un rol important în redeșteptarea speranței de mai bine și a demnității colective în momentele-cheie ale istoriei românești – Războiul de Independență, Primul și al Doilea Război Mondial și Revoluția din decembrie 1989, ceea ce a justificat pe deplin opțiunea alegerii sale ca imn național, în anul 1990.

În anul sărbătoririi a o sută de ani de la Marea Unire de la 1918, marcarea «Zilei Imnului Național» constituie un bun prilej de a reînnoi angajamentul nostru pentru consolidarea unei Românii puternice, europene și de a ne reafirma atașamentul față de principiile democrației și statului de drept.

Sunt convins că Imnul Național, prin mesajul său vibrant, va continua să inspire unitate și solidaritate în jurul valorilor pe care s-a construit România modernă: libertate, dreptate, pluralism politic și respect față de lege.

 

La mulți ani Imnului Național!
La mulți ani, România!

 

Anunț important privind programul Secției consulare a ambasadei

05.11.2019

Vă informăm că, în contextul Alegerilor Prezidenţiale care vor avea loc în noiembrie 2019, întrucât în sediul oficiului…

Alegeri prezidențiale 2019 - Tur 2

13.11.2019

Ambasada României la Oslo reamintește că al doilea tur al alegerilor pentru Președintele României se va desfășura în …

Alegeri prezidențiale 2019 – Tur 1

06.11.2019

Ambasada României la Oslo reamintește că primul tur al alegerilor pentru Președintele României se va desfășura în…

Alegeri prezidentiale 2019 - videoclipuri de informare

29.10.2019

Ambasada României la Oslo aduce la cunoștintă că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a realizat, în parteneriat…